E-Bulletin/Newsletter:
CUM ALEGEM VINUL LA MAGAZIN

Observaţii pentru cumpărători si producători

Vinul nu este o simplă băutură alcoolică ci un produs de înaltă complexitate, conţinând un număr mare de compuşi cu multiple efecte pozitive asupra  consumatorului. In ultimele decenii aceşti compuşi au fost intens studiaţi dar insuficient mediatizaţi. Chiar dacă se ştie că unele vinuri, cu precădere cele roşii, conţin compuşi care se opun acţiunii toxice ale alcoolului etilic, vinul trebuie consumat cu moderaţie.

Pe rafturile supermarketurilor în zona rezervată vinurilor există un număr foarte mare de produse din toată lumea şi alegerea nu e de loc uşoară. Cumpărătorul poate evalua doar aspecte externe legate de sticla de vin pe care o cumpară, riscând eventual să se înşele asupra conţinutului, care să nu-i satisfacă aşteptările.

            De obicei cumpărătorul care merge la rafturile cu vin cu dorinţa de a cumpăra, are prestabilite o serie de elemente care îl orientează în alegerea unui vin, principalele sunt:

• bugetul alocat - preţul e un element decisiv pentru majoritatea cumpărătorilor, cchiar dacă ştiu că vinul e mai bun ca alte băuturi alcoolice, dar au un buget limitat; cei ce au cunoştinţe în domeniu, caută raportul cel mai bun calitate/preţ;
• ocazia pentru care e destinat vinul – consumul curent se bazează pe experienţe anterioare personale sau ale prietenilor, consumul la ocazii festive este legat de un grad mai ridicat de risc datorat dorinţei de a impresiona cu un produs deosebit, frecvent ales după firma producătoare sau denumirea de origine renumită, uneori atrage rezonanţa străină a numelui firmei sau vinificatorului (franceză, australiană...), sau chiar  eticheta în ton cu tematica ocaziei;
• aspectul sticlei (formă, culoare) şi al etichetelor (formă, culori, prezentare sobră, elegantă, şocantă) care ne reţin sau nu privirile în funcţie de preferinţe; în cazul în care este vorba de un cadou, primează aspectul care sugerează şi un preţ ridicat al produsului;
• experienţe anterioare, păreri ale cunoştintelor, reclame de orice natură, internetulv, curiozitatea, dorinţa de nou;
• preferinţe faţă de culoare, soi şi de conţinutul în zahăr al vinului, mai rar de alte elemente marcate pe eticheta. Respectarea normelor de etichetare si a condiţiilor impuse de lege privind compoziţia vinurilor este asigurată de organisme abilitate si nu poate fi recunoscută integral de cumparator doar privind sticla din raft. Pentru consumatorii care monitorizează cantitatea de glucide ingerate este important să ştie că vinurile seci conţin până la 4 g/l zaharuri, cele demiseci 4,01-12 g/l, cele demidulci 12,01-45 g/l, iar cele dulci peste 45 g/l.

După ce cumpărătorul s-a oprit în dreptul raftului în care se află vinurile care corespund criteriilor pe care le are în vedere, alege sticla de vin şi o examinează, urmărind să vadă sau să ghicească după aspectul vinului din sticlă dacă acesta corespunde aşteptărilor. Chiar dacă calitatea vinurilor de pe piaţă a înregistrat un salt important, există încă sceptici sau „păţiţi” şi nu e rău sa te uiţi de două ori înainte de a decide ce cumperi. 

In privinţa aspectului vinului din sticlă ne referim doar la carateristici ce pot fi observate fără a deschide sticla: culoarea vinului, limpiditatea şi eventuala prezenţă a unui depozit.

Perceperea culorii vinului depinde de culoarea şi forma sticlei în care este îmbuteliat, dar dacă sticla este albă sau nu este prea intens colorată  pot fi diferenţiate în cadrul categoriilor de vin alb, roze şi roşu game largi de culori şi nuanţe. Cumpărătorul are preferinţele lui şi decide ce tip de vin cumpără, dar e bine să evidenţiem  câteva elemente legate de culoarea vinurilor.

Culoarea vinurilor albe depinde în principal de soi, tehnologie de vinificare şi vârstă; ea poate fi alb-verzuie, galben-pală, galben-verzuie, galben-pai, galben-aurie, iar în cazuri speciale până la chihlimbariu. In cazul vinurilor cu culori mai deschise putem să ne aşteptăm la vinuri tinere, suple, proaspete, fructuoase, bine păstrate. Nuanţa brună înseamnă ca vinul a suferit procese de oxidare care peste un anumit nivel sunt nedorite şi pot fi însoţite de modificări neplăcute ale gustului. Acestea apar ca urmare a protecţiei antioxidante insuficiente la îmbuteliere, dar pot fi şi o consecinţă a unor vinificari neglijente, a păstrării vinurilor în vase pe gol etc (excepţie fac vinurile speciale de tip oxidativ).

In ultimul timp au apărut situaţii în care vinuri albe dezvoltă în timp o nuanţă roz, fenomenul fiind cunoscut sub denumirea de „pinking” sau „înrozire”. Acest lucru se poate produce şi după îmbuteliere, deseori la sticle pe rafturile magazinelor, cu frecvenţă mai mare la anumite soiuri şi este tranzitoriu. Caracteristicile organoleptice ale acestor vinuri nu sunt afectate, nu este vorba de o alterare, chiar dacă această schimbare este nedorită !

Paleta culorii vinurilor roze este foarte largă de la coaja de ceapă, roz gri, roz pal, roz-somon, roz-portocaliu la roz zmeuriu şi are legatură cu modul de obţinere, cu sulfitarea, vechimea vinului şi modul de păstrare. Deoarece vinurile roze se obţin din struguri negri, ele conţin pigmenţi antocianici din pieliţe, care le conferă culoarea. In principiu vinurile roze mai deschise la culoare sunt mai suple, mai sărace în taninuri, mai fructuoase, cu prospeţime pronunţată, dar nici cele mai intens colorate nu sunt neapărat taninoase.  La vinuri roze, îmbuteliate de obicei în sticla incoloră, se remarcă intensificarea culorii o data cu trecerea timpului, deoarece scade nivelul de dioxid de sulf liber aplicat pentru protecţie antioxidanta la îmbuteliere. Acest lucru poate fi uneori remarcat la vinurile de pe raft, dacă sunt expuse în paralel sticle din acelaşi lot de vin dar îmbuteliate la momente diferite; diferenţele de culoare scad cu trecerea timpului. Acelaşi lucru poate fi observat dacă vinul stă în pahar mai mult timp – culoarea i se intensifică, dar acest lucru nu trebuie să dea naştere la dubii, fiind un proces natural: antocianii decoloraţi de către dioxidul de sulf revin la culoarea iniţială o dată cu scăderea nivelului de dioxid de sulf în contactul liber cu aerul. Nuanţa brună nu este de apreciat nici la vinurile roze, fiind expresia unor procese oxidative mai avansate, în schimb există persoane care apreciază nuanţa roz-portocalie, legată frecvent de evoluţia acestor vinuri; în ultimul timp a câştigat adepţi culoarea roz-somon. 

Vinurile roşii pot prezenta şi ele o paletă largă de intensităţi ale culorii combinând componenta roşie cu nuanţe de galben-brun şi albastru, în funcţie de soi, provenienţă, tehnologie de vinificare, mod de maturare şi învechire. Descrierea culorii vinurilor roşii se face folosind foarte mulţi termeni (roşu-cireaşă, rubiniu, cărămiziu, purpuriu, violaceu, albastrui etc), dar cumpărătorul nu poate vedea acele subtilităţi cromatice deoarece sticlele în care sunt îmbuteliate vinurile roşii sunt colorate în verde închis sau brun, prin care se poate totuşi aprecia dacă culoarea este intensă, profundă sau palidă. Căutate sunt vinurile foarte intens colorate, cu o componentă roşie dominantă, care sugerează un vin viu, plin, corpolent,  bogat în compuşi fenolici valoroşi pentru efectele lor benefice. Din asemenea vinuri se bea o cantitate limitată, contând şi pe efectul terapeutic îndeosebi al compuşilor polifenolici din vin, despre care s-a vorbit mult în ultimul timp (antociani, proantocianidine, resveratrol etc), la care se adaogă şi alţi compuşi ca polizaharide, peptide, aminoacizi etc. Există şi persoane care evită să consume vinuri roşii, pe motiv că au tensiune ridicată, dar vinul corect în cantităţi ponderate nu face rău nici hipertensivilor, dimpotriva, cu condiţia să nu aibă interdicţie absolută pentru alcool. Vinurile roşii mai lejere, cu o culoare mai puţin intensă au de obicei o prospeţime pronunţată. Dacă predomină nuanţa brună a culorii, ne putem aştepta la un vin obosit, oxidat.

Prezenţa unor particole solide în vin poate să afecteze sau nu limpiditatea acestuia, depinde de caracteristicile acelor particole şi de cantitatea lor. La examinarea sticlei vinul trebuie să fie limpede, cu luciu, fapt pe care-l putem constata cu uşurinţă la vinuri albe şi roze şi mai greu sau de loc la vinuri roşii, îndeosebi la cele intens colorate. In principiu comercianţii verifică produsele şi dacă observă că ceva nu este în ordine, le retrag de la comercializare, dar totuşi nu strică să verificăm şi noi sticlele pe care le cumpărăm, deoarece se poate întâmpla ca un număr extrem de mic de sticle dintr-un lot mare să fie cu probleme.

Ca prim pas, pe care toată lumea îl respectă deja: se evaluează limpiditatea produsului, care în majoritatea cazurilor este perfecta şi se evită alegerea unor sticle de vin a căror conţinut este vizibil opalescent sau tulbure!!! Nu intră în discuţie alte tipuri de băuturi, care sunt tulburi prin definiţie.

Particolele solide de dimensiuni diferite pot fi de natură microbiologică sau de natură fizico-chimică.

Particolele de natură microbiologică pot fi drojdii sau bacterii de o mare diversitate. Pregătirea vinului pentru îmbuteliere presupune luarea unor măsuri de inhibare a microorganismelor şi de eliminare a acestora din vin prin filtrări fine şi în funcţie de modul în care sunt tratate vinurile îmbutelierea poate fi sterilă (vin total lipsit de germeni activi) sau săracă în germeni. Microorganismele au însă capacitatea de a se adapta mediului, de a se multiplica şi activa în ciuda condiţiilor neprielnice. Aceste microorganisme pot fi extrem de adaptabile (unele specii au abilitatea ca de la o singură celulă dintr-o sticla să ajungă în scurt timp la populaţii suficient de importante încât să poată refermenta zaharurile din vin, altele pot rezista unor nivele de sulfitare şi acid sorbic ce depăşesc cu mult limitele admise de lege). Din fericire enologul poate şi chiar ia măsuri adecvate pentru a evita ca asemenea microorganisme să se găsească în vinul îmbuteliat şi trebuie să se asigure că nu există surse de infecţie secundară (recipiente şi conducte, ansamblul utilajelor de îmbuteliere, apa, sticle, dopuri).

Multiplicarea drojdiilor eventual prezente în sticlă după îmbuteliere poate începe de îndată ce dioxidul de sulf liber scade şi nu poate fi observată imediat ci numai după formarea unor aglomerări punctiforme pe fundul sticlei. Urmează fermentarea zaharurilor reziduale însoţită de opalizarea vinului şi formarea de dioxid de carbon care la scuturarea sticlei se ridică. Cele mai vulnerabile sunt vinurile demiseci şi demidulci, care reprezintă un segment important din vinurile preferate de consumatori. 

Fermentarea şi tulbureala pronunţată este însoţită de creşterea presiunii în sticlă (pentru fiecare 4 g/l zahăr consumat presiunea creste cu aproximativ 1 atmosferă datorită formării de dioxid de carbon); în cazul recipientelor de plastic sau carton se produce umflarea. Recipentele din sticlă nu permit să se observe efectul presiunii formate decât la scoaterea dopului. Dar degajarea de dioxid de carbon la scoaterea dopului nu este neapărat un semn că s-a produs o refermentare. Vinurile tinere sunt bogate în dioxid de carbon, iar cele albe se îmbuteliază frecvent sub perna de gaz inert, de obicei dioxid de carbon, care la deschiderea sticlei poate să se degaje chiar cu un uşor zgomot, mai ales dacă vinul nu este suficient de rece (această tehnică ajută la eliminarea oxigenului din spatiul gol al sticlei, reducând pericolul oxidărilor şi aduce vinului o notă de prospeţime). Un vin care a refermentat în sticlă poate să ne facă o surpriză neplăcută dacă dioxidul de carbon din sticla se află în cantităţi ridicate şi antrenează cu el lichid (situatia e similară cu cea produsă la deschiderea neglijentă a unei sticle de vin spumant). Refermentările produc rareori alte modificări sesizabile ale caracteristicilor vinurilor în afară de scăderea concentratiei în zahăr, formarea de dioxid de carbon şi pierderea limpidităţii, dar acestea sunt suficiente pentru a fi observate imediat şi a scoate lotul de la vânzare. Prevenirea unor asemenea probleme se face eliminând drojdiile prin filtrări avansate şi prin adaos de inhibitori levurieni (legea permite adaosul de dioxid de sulf şi de sorbat de potasiu, cu menţionarea pe etichetă), astfel încât refermentările sunt din ce în ce mai rare la vinurile îmbuteliate la sticlă. 

In vinuri pot exista şi bacterii, din fericire nu este vorba de bacterii patogene pentru om. Aceste bacterii sunt din categoria bacteriilor acetice (care necesită oxigen şi temperaturi mai ridicate pentru a activa, deci rareori apar în pierderea stabilitaţii vinurilor îmbuteliate) şi a bacteriilor lactice (care activează şi în lipsa aerului, deci pot să producă modificări nedorite în vinuri). Bacteriile lactice, mai des întâlnite în pierderea stabilităţii biologice a vinurilor, sunt sensibile faţă de acţiunea inhibitoare a dioxidului de sulf dar nu sunt inhibate de către acidul sorbic, pe care îl pot eventual transforma într-un compus cu miros de muşcată. Dacă au condiţii, bacteriile prezente în vin se multiplică mai ales în vinuri care conţin acid malic şi pot forma un depozit fin pe fundul sticlei ce  poate fi recunoscut prin faptul ca imprimând sticlei o mişcare circulară cu o componentă uşor ascendentă, acesta se ridică ca un voal de forma unei tornade, se observă şi cantităţi mici de dioxid de carbon. Bacteriile pot produce şi alte neplăceri, chiar defecte pe lângă pierderea limpidităţii, dar manifestarea sesizabilă a acestora se produce cu o oarecare întârziere. Prevenirea se poate realiza prin pregătirea şi îmbutelierea corecta a vinurilor.

Garanţia unei stabilităţi biologice de durată presupune o îmbuteliere sterilă obţinută prin pregătirea adecvată a vinului şi respectarea condiţiilor de filtrare pentru reţinerea microorganismelor. 

Trebuie evitată cumpărarea unor sticle cu vin care nu au o limpiditate perfectă şi la care se bănuieşte  existenţa unei activităţi microbiologice.

 Particole de natură fizico-chimică pot fi de diferite origini, care fie că au ajuns accidental în vin, fie că sunt consecinţe ale unor tratamente incorecte, sau pot fi componente naturale din vin care au devenit insolubile cu timpul şi eventual cu păstrarea neadecvată.

Particole insolubile străine din vin pot fi agenţi cleitori neeliminaţi  ca rezultat al unei supracleiri, a unei cleiri efectuate în condiţii neadecvate de temperatură şi omogenizare sau care nu au avut timp să se aglomereze în particole care să fie reţinute la filtrare. Particole insolubile pot fi şi resturi de material filtrant de la filtrul aluvionar sau de la filtrul cu plăci apărute ca urmare a regimului neadecvat de filtrare, mai ales în urma nerespectării diferenţei de presiune dintre intrare şi ieşire la filtrul cu placi precum şi a opririlor frecvente cu reporniri neatenuate sau în urma filtrarii prin cartuşe cu membrane la care nu a fost asigurată integritatea şi deci capacitatea de reţinere. Resturi de material filtrant, indiferent dacă este vorba de pamânturi sau de plăci nu trebuie să existe în vin, de aceea procesele de filtrare trebuie efectuate sub control strict, iar filtrarea finală prin membrană asigură eliminarea tuturor acestor resturi şi riscuri.

In sticla de vin pot apare accidental şi cu totul excepţional particole insolubile străine, deşi sistemele de control de pe linia de îmbuteliere elimină sticlele imperfecte.

Dacă se folosesc sticle din recuperări, există riscul foarte ridicat ca o clătire simplă să nu îndepărteze resturile lipite de obicei pe fundul sticlei, care sunt şi surse de infecţie accidentală. Firmele care se respectă nu folosesc decât sticle noi, primite în ambalaje protectoare  aşa zis sterile.

Particole străine ce pot apare în vin pe linia de îmbuteliere sunt foarte rar mici cioburi de sticlă de la producător sau formate datorită reglajelor incorecte ale maşinilor de clătire, de umplere sau de dopuire, dar mici cioburi pot apare şi la consumator în urma deschiderii sticlelor cu sisteme necorespunzătoare; cioburile chiar şi cele mici sunt foarte periculoase, dar la turnarea în pahar ramân pe fundul sticlei, deci nu goliti sticla turbulent şi până la ultima picătură!!

In sticle poate apare praf de dop sau fragmente fine de dop (rar la dopuri de calitate manipulate corect), care plutesc la suprafaţa vinului, eventual şi resturi de lubrifiant pentru dopuri, care formează irizaţii la suprafaţa vinului. In mod cert deschiderea sticlei cu un tirbuşon nepotrivit poate produce fragmente de dop mult mai importante, care plutesc la suprafaţa vinului şi se regăsesc în primii mililitri de vin turnaţi din sticlă, dar nu e plăcut sa vezi „crocodili” plutind în pahar.

Particolele solide care apar în vin pot fi de provenienţă internă şi sunt legate de anumiţi compuşi din vin, cel mai frecvent de bitartratul de potasiu, de proteine, mai rar de tartrat de calciu şi componente ale culorii la vinurile roşii; rareori se pot forma şi alţi compuşi insolubili în urma unor casări. 

Casarea proteică se manifestă prin apariţia unui depozit fin amorf alburiu pe fundul sticlei ca urmare a precipitării proteinelor în exces. Inainte de îmbuteliere se efectuează teste care să indice existenţa unei instabilităţi proteice şi mijlocul principal de înlaturare a riscului de a se produce este tratamentul cu bentonită. De specificat că dacă se face un cupaj din câteva vinuri stabile proteic, vinul rezultat nu este neaparat stabil deoarece proteinele sunt sensibile la posibila producere a unor modificări de pH, conţinut de alcool, săruri etc. Precipitatul nu este toxic, dar este inestetic şi cumpărătorul nu-i poate identifica natura (există şi o serie de alte depozite albicioase), ceea ce provoacă îngrijorări pe care nu trebuie să le neglijeze; nu trebuie să cumpăraţi vin care prezintă un depozit fin albicios în sticlă.

In vinurile roşii bogate în compuşi fenolici şi intens colorate se pot produce cu timpul insolubilizări ale acestor compuşi cu formarea de depozite de culoare pe fundul sticlei, dar şi pe părţile ei laterale şi care sunt cunoscute sub denumirea de „cămaşă”. Aceste depozite sunt o consecinţă a unor reacţii de evoluţie ale compuşilor fenolici – antociani şi taninuri, care formează macromolecule mai puţin solubile în vin, reducând totodată astringenţa vinurilor, producând modificări ale culorii şi ale compuşilor în stare coloidală. Aceste reacţii sunt încetinite de nivelul ridicat de dioxid de sulf liber şi se produc cu atât mai repede cu cât vinul este mai bogat în compuşi fenolici şi cu cât acesta absoarbe mai mult oxigen; joacă un rol şi dopul, temperatura de păstrare şi lumina. De obicei depozitele de culoare sunt amorfe, în cazul în care inglobează polizaharide, proteine sau chiar celule de microorganisme sunt mai aderente, iar dacă includ şi cristale  de tartraţi, se desprind mai uşor de pe sticlă. Depozite de culoare pot avea şi cele mai vestite vinuri, iar în marile restaurante există un sistem special care permite decantarea lichidului, adeca separarea lui de depozitul de culoare care nu este toxic, dar ar deranja în pahar.

In toate vinurile, dar mai vizibil în cele albe şi roze pot apare cristale mai mici sau mai mărişoare de tartraţi. Bitartratul de potasiu, un compus natural din vin, este cauza cea mai frecventă a formării acestor cristale. Bitartratul de potasiu are solubilitate limitată la rece şi în prezenţa alcoolului care se formează la fermentare. Ca urmare a acestui fapt se formează întâi mici germeni de cristalizare, care cresc, mai ales în vinurile limpezite, formând cristale vizibile incolore; acestea pot adsorbi pe suprafaţa lor şi alţi compuşi cum ar fi pigmenţi din vin, ceea ce face ca în vinurile roşii depozitul de tartraţi sa fie intens colorat. Acest proces este unul normal şi cristalele sunt ale unor compuşi naturali, în contrast cu ce spun unii necunoscatori, care le consideră dovada unor adaosuri nedorite.

La vinul pregătit pentru îmbuteliere se testează stabilitatea tartrică prin diferite procedee, cel mai simplu fiind racirea la temperatura de înghetare sau aproape de punctul de înghetare. In caz de instabilitate se procedează fie la îndepărtarea excesului de tartraţi prin diferite tehnici fizice (de obicei se face apel la procedee care implică o răcire avansată) fie se inhibă formarea de germeni şi creşterea cristalelor prin adaosul unor compuşi macromoleculari ca acidul metatartric, carboximetilceluloza sau guma arabică. Nu este total exclus ca şi în urma acestor tratamente să apară cu timpul cristale de bitartrat de potasiu în vin, mai ales daca vinul este tinut la temperaturi foarte scazute sau este supus unor oscilatii extreme de temperatura. Pe lângă faptul că sunt naturale şi netoxice, cristalele de bitartrat de potasiu fiind grele, se depun la fundul sticlei sau pe lateral, dacă sticla se păstrează culcată, iar dacă au ajuns din întâmplare în pahar, cad la fundul acestuia. Aceste cristale nu afecteaza calitatea produsului din sticlă şi trebuie să vedem latura placută a acestora, să le admirăm, iar dacă avem posibilitatea, să le privim sub o lupă sau chiar microscop. In mod normal consumatorul ar trebui să păstreze sticlele cu vin la o temperatură apropiată de cea recomandată pentru consum sau dacă e vorba de o perioada de păstrare mai îndelungată, la cca 7-12°C, în nici un caz să nu le uite în congelator în dorinţa de a le răci mai repede, pentru ca vor avea surprize neplăcute.

Enologul ia toate măsurile necesare prevenirii oricăror probleme care ar putea ridica dubii asupra calităţii vinurilor, dar drumul vinurilor până la consumator nu se încheie după îmbuteliere. Vinul mai este păstrat la producător de obicei în condiţii favorabile evoluţiei calităţii – învechire la sticlă sau stocare intermediară, dar pot apare accidental condiţii neprielnice: oscilaţii termice, curenţi de aer, poziţie în picioare etc, ceea ce face necesară o inspecţie suplimentară înainte de expediţie.   Inainte de a ajunge pe raft mai exista depozitări intermediare, nu totdeauna în condiţii optime. 

In magazin sticlele stau pe raft pe durate deseori prea mari şi în condiţii neadecvate pentru buna evoluţie a vinului din ele:

• poziţia „în picioare”, preferată pentru expunerea produselor, permite uscarea dopului şi pătrunderea de aer cu oxigen, care pe termen mai lung duc la scăderea mai pronunţată a dioxidului de sulf liber, la oxidări şi crearea unor condiţii de activitate pentru anumite microorganisme;
• temperatura ambiantă din market, plăcută pentru cumpărători, este peste cea la care ar trebui ţinute sticlele de vin îmbuteliat; această temperatură mai ridicată accentuează uscarea dopului şi crează condiţii pentru reactivarea unor microorganisme existente în vin sau oportuniste care penetrează în sticlă o dată cu aerul; se pot produce oxidări avansate, refermentări soldate cu pierderea limpidităţii şi creşterea presiunii, modificări ale caracteristicilor produsului;
• lumina din spaţiile respective poate avea efecte negative asupra vinului deoarece transmite energii necesare producerii unor reacţii care altfel s-ar desfăşura cu viteze foarte mici – vitezele mari ale unor reacţii în această etapă pot fi defavorabile calităţii; pentru calitatea vinului e valabil proverbul „graba strica treaba”!!!
• curenţii de aer sunt şi ei nefavorabili păstrării caracteristicilor vinului, oscilaţia temperaturii ducând la precipitarea unor tartraţi sau în cazuri extreme la tulburări de altă natură.

Din cele menţionate mai sus rezultă că sticlele de pe rafturile superioare, aranjate spre a fi în câmpul vizual al cumpărătorului, sunt mai expuse riscurilor de a suferi modificări nedorite (temperatura mai ridicată, lumină, curenţi de aer).

Evoluţii negative poate avea vinul şi la cumpărător, dacă acesta îl păstrează în condiţii nepotrivite, atât în cazul păstrării de scurtă durată, cât şi de lungă durată. Şi mai mare este pericolul unor evoluţii negative după deschiderea sticlei, deseori pastrată la temperaturi ridicate, fără dop sau cu dop improvizat, astfel încât se pot pierde prospeţimea şi fructuozitatea sau chiar se pot produce alterări prin oxidare sau prin infestare cu microorganisme. Pericolul acesta este destul de mare şi a determinat anumiţi producători să menţioneze pe contraetichetă „a se consuma în decurs de 3 zile de la deschidere”.

In concluzie sticla de vin pe care o cumparaţi trebuie să aibă un aspect perfect, cine îşi prezintă bine produsul are respect şi faţă de calitatea vinului din sticlă. şi se ştie că dacă cumpărătorul nu este mulţumit, nu va mai cumpăra produsul respectiv!

Pentru mai multe informații vă rugăm să ne contactați și să ne vizitați pentru a avea acces la biblioteca.